Când intră banii pe cardurile sociale. Anuntul a fost facut in urma cu putin timp

                     
April 16, 2024
Share

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a anunțat data la care vor intra banii pe cardurile sociale pentru alimente în luna aprilie.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt:

-persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

-familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

-familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

-familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

-pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.

Încărcarea cardurilor pentru alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei a inceput de luni, pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane beneficiari eligibili.

“De ieri, 15 aprilie, a inceput încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.

Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie 2024”, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook.