Doi ardeleni stăteau de vorbă:

Doi ardeleni stăteau de vorbă:
– Bă, io nu mai pot! De când cu emisiunile aste cu gătit, muierea mea o luat-o razna! Ieri o făcut ciorbă de fasole cu smochine. Smochine, bă, smochine!
– Mie-mi zici? A mea o pus piersici în tocăniţa de cartofi… cică să-i dea un fleivăr modern…
– Mi-i şi frică să vin acasă, că cine ştie ce blăstămăţie pune pe masă. O trebuit să mănânc mămăligă cu rodii… Cu rodii, bă, cu rodii!
– Io mănânc pe ascuns, că mi-i milă s-o jignesc… O făcut sarmale umplute cu creveţi. Am aşteptat să adoarmă ca să mânc un parizer cinstit…
– A mea i-o pus la prunc la şcoală pită cu untură şi cu rucola…
– Asta nu-i nimic: am ţinut pomană după mă-sa şi o făcut colivă cu mascarpone şi sirop de arţar… flambată!
– Bă.
– Da, bă.
– Atâta am vorbit de mâncare, că amu mi s-o făcut sete!
– Ie, şi mie…
– No, hai să merem la crâşmă, să puşcăm nişte shot-uri de Jagermeister!

– Iubitule, am călcat strâmb cu un alt bărbat …
– Poți să repeți?
– Sigur, mă întâlnesc cu el și mâine seară.

Doi moldoveni îndrăgostiţi stau pe o bancă, într-un parc.
– Mărie, vrei să-ţi arăt Ursa Mare?
– Măi, Ioane, aici, de faţă cu atâta lume?

Sotia dumneavoastra este insarcinata.
– Cum, insarcinata? Am fost atent.
– Stiti, este ca si in trafic. Dumneavoastra ati fost atent, dar altii nu.

La scoala, profesoara lui Bula da clasei drept tema, o propozitie cu expresia „mama e numai una”.
Urmatoarea zi la scoala profesoara ii intreaba pe colegii lui Bula ce propozitii au facut cu „mama e numai una”:
– Ionel, tu ce ai scris?
– Pai, cand am fost bolnav mama a stat tot timpul langa mine, mama e numai una.
– Bravo!
– Dar tu Geogele, ce ai scris?

– Cand nu stiam sa fac un exercitiu la matematica mama m-a ajutat, mama e numai una.
– Excelent!
Insfarsit a venit si randul lui Bula
– Si tu, Bula, ce ai scris?
– Pai eu cand am ajuns ieri acasa, imi era tare foame si am intrebat-o pe mama ce e de mancare, iar ea mi-a zis ca sunt doua chiftele in frigider, am deschis frigiderul si am strigat:
MAMA, E NUMAI UNA!

Un avocat era bucuros că fiul său terminase avocatura şi astfel putea să-i calce pe urme. Trece ceva timp şi avocatul cel tânăr preia cazurile tatălui său, acesta ieşind la pensie. Într-o zi, vine bucuros acasă şi îi zice tatălui:
– Tată, ştii cazul ăla care n-ai putut tu să-l rezolvi în 25 de ani?
– Da, fiule!
– Păi eu l-am rezolvat într-o săptămână!
– Foarte bine, fiule, dar să nu uiţi că acel caz te-a ţinut pe tine la şcoală, la liceu, la facultate şi mai rămânea şi de-o vacanţă.