Pe 24 iunie 1988 se stingea din viaţă poetul MIHAI BENIUC, autorul uneia dintre cele mai tulburătoare poezii de dragoste..din literatura română.

ULTIMA SCRISOARE…

Sfîrşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită ? Văd că porți inel.
Am înțeles. Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Niciun cuvînt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.

Ştiu, voi aveți o altă normă,
Dar eu în fața normei nu mă-nchin.
Nu te mai cînt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ți fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înțeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult mai mult, nimic n-a fost.

În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, cîteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli.
Vedeam văzduhul fluturînd de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întîmplare rîndurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag,
Aş fi putut să spun”Eşti ca oricare”…
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirlă-n jurul tău cît hăul,
Tu vei rămîne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ține candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic neîntinată
Te voi iubi mereu fără cuvînt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cînt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubito ca-ntr-un colț de cer
O stea de seară blîndă şi senină.

Şi cînd viața va fi rea cu tine,
Cînd au să te-mproaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amîndoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mîngîi,
În dulcea lor cadență legănată
Te vei simți ca-n visul tău dintîi.

Iar de va fi(cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curînd,
Cînd glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormînt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în țărna rece,
Plîngînd în noaptea mare, tot mai mare…