Şefule cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?

                     
May 23, 2024
Share

Un individ iese din cazinou lefter şi se duce la singurul taxi care se afla în parcare:
– Şefule, zice către taximetrist, cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?
3 milioane!
– N-am bani la mine dar, dacă mă duci, îţi dau 4 milioane când ajungem acolo. E bine?
– Pleacă de-aici fraiere! Câteva săptămâni mai târziu, acelaşi tip iese din cazinou după ce câştigase câteva zeci de milioane. În parcare îl aşteptau un şir întreg de taxi-uri din care ultimul era al tipului care l-a refuzat. După ce pune la cale un plan de răzbunare pe taximetrist, se duce la primul taxi şi zice:
–Şefule, cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?
– 3 milioane.
– Îţi dau 10 mil dacă la sosire îmi faci un s3x 0ral.
– Pleacă de-aici, idiotule!
Se duce la al doilea taxi:
– Şefule, cât mă costă să mă duci până la Ploiești ?
– 3 milioane.
– Îţi dau 10 milioane dacă la sosire îmi faci un s3x 0ral.
– Pleacă de-aici, poponarule!Face acelaşi lucru cu toţi, iar când ajunge la ultimul zice:
– Şefule, cât mă costă să mă duci până la Ploiești?
– 3 milioane.

– Îţi dau 4 milioane dacă înainte de plecare te lauzi la toţi ceilalţi taximetrişti că pleci la Ploiești!
   CITEȘTE ȘI URMATORUL BANC ⏬
– Stii sa inoti?
– Nu.
– Pai vezi, prietene, aici e diferenta. Chiar si cainele meu, cat e el de animal prost, tot stie sa inoate.
– Hmm, da. Dar tu stii sa inoti?
– Bineinteles!
– Atunci, care-i diferenta dintre cainele tau si tine?