Nicolae Iorga a numit-o “pasăre măiastră”, MARIA TĂNASE, O DIVĂ ÎN FURTUNA VREMURILOR

20 octombrie 2021

   Maria Tănase 

Am găsit într-un ziar mai puțin cunoscut un articol emoționant despre viața celei pe care Nicolae Iorga a numit-o “pasăre măiastră”, MARIA TĂNASE, O DIVĂ ÎN FURTUNA VREMURILOR

“Publicul îl avea mereu la degetul mic, spun martorii. Mulțimea era apa în care înota ca un pește, mulțimea pestriță de tineri și bătrâni, savanți și analfabeți, constituia un partener pe care îl fascina, un partener care a făcut din ea o” divinitate a muzicii ” .
A făcut turnee artistice în Anglia, Franța, Turcia, Bulgaria, Austria, Cehoslovacia. În 1939 a participat la expoziția de la New York. “Între oamenii mari care au venit să mă asculte la New York a fost și George Enescu. Mi-a mulțumit frumos, iar eu i-am sărutat, sfioasă, mîna, așa cum i-o sărutasem lui Nicolae Iorga la Văleni. I-aș fi sărutat-o și lui Constantin Brâncuși, oltean de-al meu, sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte, sărutînd-o dînsul pe-a mea.Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în țară, să mă mai audă o dată. În timp ce-i cîntam” Lung e drumul Gorjului”, Brîncuși și-a ascuns fața la perete, ca să nu văd lacrimile ce-l podidiseră “.
Maria Tănase a iubit sfidînd canoanele vremii. Era femeia care nu-și refuza nimic. N-avea inhibiții. Era conștientă de magnetismul ei. Știa că e frumoasă. Se spunea că bărbații care ajungeau în preajma ei sfîrșeau prin a se îndrăgosti de ea. A trăit o poveste de dragoste cu sculptorul Constantin Brâncuși. S-au iubit cu patimă, în ciuda diferenței mari de vîrstă. Sculptorul dorea ca ea să lase în urmă bocetul și tînguitul melodiilor populare și să ajungă la esența acestuia, la bocetul antic. Maria l-a părăsit. S-a căsătorit la 37 de ani cu Victor Papadopolo-Sachelarie, un magistrat pe care-l cunoscuse cînd a ajutat-o cu semnarea unui angajament.
A stat în preajma ei, ca un sfătuitor devotat, prieten înțelept, îndrumător. Cu 13 ani mai în vârstă ca ea, după 10 ani de cînd se cunoșteau, a cerut-o în căsătorie, iar cîntăreața a decis să rămână toată viața alături de omul care o așteptase neclintit, trecînd peste toate capriciile ei. S-au căsătorit pe 27 dec.1950. Și-au dorit copii, dar nu au avut.
Pe patul de moarte, Maria Tănase i-a scris acestuia:
“Îți scriu acum scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierți de tot, dacă poți, de tot ce ți-am putut pricinui. Caută-mă, caută mîngîierile mele. Ele n-au murit și niciodată să nu le socotești moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au mințit niciodată! Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaște. Culege-mi visele, pe care le-am trăit lîngă tine, și împarte-le oamenilor, căci au fost curate și rare. Te voi aștepta, oricît ți-ar plăcea ție să trăiești. Voi găsi atîtea flori pe-acolo că nu știu dacă-mi va ajunge timpul, pînă vei veni, să ți le cos, să fie cum am visat să-ți fie viața. Eu am să plec, și-ți mulțumesc pentru viața noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las cîte o lacrimă de emoție: “Adio,frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă.”
Fie ea populară sau cultă, muzica, această cale supremă spre oameni, a urcat-o cît mai aproape de înălțimi. Farmecul personal, care nu se explică, i-a dat putere asupra celorlalți, prinți si cerșetori. Iar cu arta de a dărui, a deschis porți, inimi și minți, în palate și umile case de țară. Cunoașterea ei i-a dat putere și i-a deschis lumi. Crîmpeie din ele au intrat, datorită ei, în locurile unde se ajunge cel mai greu: la inima omului. Prințesa devreme adormită, a spus adio lumii la doar cincizeci de ani, a pus cîntul popular mai presus de oricare alt gen.
În ziua aceea toridă de 22 iunie 1963, cînd se despărțea de lumea pe care o cîntase cu jale și șugubăț, Maria Tănase pătrundea într-un alt spațiu. Era un început. La sfârșitul unei vieți tumultuoase, Maria Tănase începea imediat să se transforme într-o legendă. Iar legenda nu este nicidecum tărîmul adevărurilor. Ea este în primul rând poveste, unde totul este adevărat și, desigur, nimic nu este adevărat. “
Ziarul Metropolis.Ro,Istoria.Ro