Orașul lui „Ce bei?” este denumirea mai puțin cunoscută a Ploieștilor interbelici. La acea vreme, în oraș funcționa o cârciumă

Orașul lui „Ce bei?” este denumirea mai puțin cunoscută a Ploieștilor interbelici. La acea vreme, în oraș funcționa o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori, astfel că devenise o obișnuință ca ploieștenii să se salute pe stradă cu întrebarea “Ce bei?”

înainte de „Bună ziua”. Într-un oraș pestriț, dar în același timp cosmopolit, centru industrial și comercial al României, birtul era locul în care ploieștenii își petreceau timpul liber.

De altfel, de-a lungul timpului, alcoolul a ocupat un loc important în istoria orașului. În 1832, la finalul unei vizite în oraș, generalul rus Pavel Kiseleff afirma „Voi la Ploiești aveți doar două lucruri bune: lăutarii și vinul!”. Cârciumile și restaurantele deveniseră locuri importante de socializare și de încheiere a afacerilor.

Alcoolul a stat și la baza evenimentelor antidinastice din 1870, cunoscute și ca „Republica de la Ploiești”. După ce și-au făcut curaj în bodegi, elita ploieșteană a devansat planul mai multor orașe de a schimba domnitorul străin cu unul român. Revoluția s-a încheiat după câteva ore, când inițiatorii săi au fost reținuti de soldații sosiți de la București. Caragiale, participant la aceste evenimente, le-a satirizat ulterior în schița „Boborul”.

Începând cu anul 1882 și până în preajma Primului Război Mondial, Ploieștiul a fost gazda celui mai faimos restaurant al unei gări românești, care la acea vreme rivaliza cu Casa Capşa din Bucureşti. Patronat de Constantin Dobrogeanu Gherea, critic literar și militant al mişcării socialiste, restaurantul era vizitat și foarte apreciat de regele Carol I și de elita vremii, precum I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Titu Maiorescu.

Radu Stanian (1840 – 1897) este unul dintre cei mai îndrăgiți primari ai orașulului, de numele căruia se leagă realizări edilitare importante din Ploiești. Acesta a rămas celebru și pentru chefurile sale cu lăutari sau prin isprăvi precum blocarea căii ferate şi oprirea trenului pentru a călători până la Ploiești însoțit de un taraf.

De faptul că ploieștenii sunt recunoscuți ca fiind cheflii a scris și criticul literar Mircea Iorgulescu: „La Ploiești se petrece pentru orice, din orice. Chiar și din nimic și pentru nimic, dacă nu mai ales pentru nimic, dar cu lăutari neapărat. Pentru ploieșteni cheful e un rit social. Factor de coagulare și de coeziune, factor de solidaritate, cheful ploieștean este public, de masă și democratic.”

PS – imaginea nu este din Ploiești, este din Anglia.