“Unul bea că-i băutor,Altul bea că-i bestie,Numai eu, că am umor,Beau aşa, de chestie.“

“Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.“

„Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.“

„Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.“

„Pe fana cuvântătorare
Apasă greu osândă grea:
Prostia e molipsitoare,
Pe când înţelepciunea ba.“

Acesta era PĂSTOREL TEODOREANU (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu, n. 30 iulie 1894 – d. 17 martie 1964), epigramistul, poetul, prozatorul, cronicarul gastronomic, gurmandul, iubitorul şi degustătorul de vinuri şi coniacuri fine, avocatul, cel mai spumos boem al protipendadei epigramiştilor. De ce Păstorel, nu știe nimeni. În actul de naștere scria pretențios Alexandru Osvald Teodoreanu, dar boema ieșeana și cea bucureșteană se complăceau să-l alinte cu supranumele Păstorel, deși romanele sale le semna corect: Al. O. Teodoreanu.
Niciodată nu se afișa complet cu acel Osvald, atât de incomod la Iași și atât de străin la Bucuresti, încât el însuși ajunsese să prefere porecla.

Din efemera perioadă în care a lucrat în avocatură a rămas o legendă anecdotică care l-a facut de poveste în toată boema ieșeană și bucureșteană.
Fusese chemat să apere un client, acuzat că ar fi violat o fată minoră, dar nu avea niciun fel de probă prin care să-și susțină cauza, deși nici reclamantul – tatăl fetei – nu putea avea nici el probe într-o problemă atât de delicată.
Atunci, a hotărât să recurgă la o pledoarie practică, ce a uimit judecătorii. Cu permisiunea magistraților, l-a rugat pe tatăl fetei, ofițer care apăruse la proces îmbrăcat în uniformă (pe vremea aceea, ofițerii purtau sabie), să-și scoată sabia din teacă.
Luând teaca în mâna lui, avocatul Teodoreanu l-a rugat pe tatăl fetei să pună sabia la loc, în timp ce el tot clătina teaca într-o parte și în alta. După câteva încercări nereușite, s-a adresat instanței: “Vedeți, onorată instanţă? Dacă teaca nu stă nemișcată, nici sabia nu intră înăuntru!”.
Multi memorialiști garantează că exact așa s-au petrecut faptele, desi alții le explică folosind un proverb Italian: “se non e vero, e ben trovato”.
Cu asemenea pledoarii, Al. O. Teodoreanu n-a stat mult în avocatură și a trecut la literatură, unde romanele și nuvelele l-au făcut cunoscut, iar epigramele celebru.

Păstorel a inventat epigrama care nu acuza, nu stropește cu venin, nu supăra pe nimeni, nici măcar nu irita. Este scrisă numai pentru ca să fie citită și admirată.

„Aici zace Păstorel,
Suflet bun şi spirit fin.
Când mai treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin“

– această autoironică epigramă a fost scrisă, să-i servească drept epitaf.” (Radu Pasalega)