Era orfan și, neștiind unde să apeleze pentru bani, i-a venit o idee genială.

În 1892, la Universitatea Stanford, un student în vârstă de 18 ani se chinuia să își plătească taxa de școlarizare. Era orfan și, neștiind unde să apeleze pentru bani, i-a venit o idee genială.

El și un prieten au decis să organizeze un concert muzical în campus pentru a strânge bani pentru educația sa.

L-au abordat pe marele pianist Ignacy J. Paderewski. Managerul său a cerut un onorariu garantat de 2.000 de dolari pentru recitalul de pian. S-a ajuns la o înțelegere și băieții au început să lucreze pentru ca concertul să fie un succes.

Ziua cea mare a sosit, dar din păcate nu au reușit să vândă suficiente bilete. Încasările totale au fost de doar 1.600 de dolari. Dezamăgiți, s-au dus la Paderewski și i-au explicat situația lor dificilă.
I-au dat întreaga sumă de 1 600 de dolari, plus un cec pentru restul de 400. Au promis să plătească cecul cât mai curând posibil.
„Nu”, a spus Paderewski. „Acest lucru nu este acceptabil”. El a rupt cecul, a returnat cei 1.600 de dolari și le-a spus celor doi băieți: „Iată cei 1.600 de dolari. Vă rog să deduceți orice cheltuieli pe care le-ați făcut.

Păstrați banii de care aveți nevoie pentru onorariu. Și dați-mi mie ce a mai rămas. Copiii au fost surprinși și i-au mulțumit efuziv. A fost un mic act de bunătate. Dar l-a marcat în mod clar pe Paderewski ca o mare ființă umană.

De ce ar fi trebuit să ajute doi oameni pe care nici măcar nu îi cunoștea?

Cu toții ne confruntăm cu astfel de situații în viața noastră. Și cei mai mulți dintre noi se gândesc doar: „Dacă îi ajut, ce se va întâmpla cu mine?” Oamenii cu adevărat mari se gândesc: „Dacă nu îi ajut, ce se va întâmpla cu ei?” Ei nu o fac așteptând ceva în schimb. Ei o fac pentru că simt că este lucrul corect de făcut.

Paderewski a devenit ulterior prim-ministru al Poloniei. A fost un mare lider, dar, din păcate, când a început Războiul Mondial, Polonia a fost devastată.

În țara sa erau mai mult de 1,5 milioane de oameni înfometați și niciun ban pentru a-i hrăni.

Paderewski nu știa unde să apeleze pentru ajutor. A apelat la ajutorul Administrației americane pentru alimente și ajutoare. A auzit că acolo se afla un om pe nume Herbert Hoover, care mai târziu a devenit președinte al Statelor Unite.

Hoover a fost de acord să ajute și a trimis rapid tone de cereale pentru a hrăni poporul polonez înfometat. O calamitate a fost evitată.
Paderewski a fost ușurat.

El a decis să treacă dincolo pentru a-l întâlni pe Hoover și a-i mulțumi personal. Când Paderewski a început să-i mulțumească lui Hoover pentru gestul său nobil, Hoover a intervenit rapid și a spus: „Nu ar trebui să-mi mulțumiți, domnule prim-ministru. Poate că nu vă amintiți, dar acum câțiva ani ați ajutat doi tineri studenți să meargă la facultate. Eu am fost unul dintre ei.

Lumea este un loc minunat. Ce se întâmplă, se întâmplă.

Vă rog să îi ajutați pe alții cât de bine puteți. Pe termen lung, s-ar putea să te ajuți pe tine însuți. Universul nu uită niciodată pe cineva care sădește o sămânță bună în alți oameni, niciodată.

Nimic în natură nu trăiește de la sine. Râurile nu își beau singure apa. Copacii nu își mănâncă singuri fructele. Soarele nu dă căldură de unul singur. Florile nu răspândesc parfum singure.

A trăi pentru alții este regula naturii. Și în asta constă secretul de a trăi.

-Web